Schimbarea la față a spitalului GEROTA. Achiziții de ultimă oră și proiect anticovid pe fonduri nerambursabile de peste 5 milioane euro. În discuție, o nouă clădire pentru spitalul MAI (EXCLUSIV)

Schimbarea la față a spitalului GEROTA. Achiziții de ultimă oră și proiect anticovid pe fonduri nerambursabile de peste 5 milioane euro. În discuție, o nouă clădire pentru spitalul MAI (EXCLUSIV)
Spitalul de Urgență „Profesor Dr. Dimitrie Gerota” București este subordonat Direcției Medicale a Ministerului Afacerilor Interne

În seara zilei de 17 septembrie 2020, pentru a marca Ziua Mondială a Siguranței Pacientului, Spitalul Gerota, aparținând  Ministerului Afacerilor Interne, a fost luminat în culoarea portocalie, medicii au avut măști portocalii, chiar și sediul ministerului a căpătat această nuanță. Ce este nou, însă, la Spitalul Gerota, unitatea care a fost prima în care toți medici au fost carantinați, la începutul pandemiei, din cauza unui fost angajat MAI diagnosticat pozitiv?

După ce au ieșit cu bine prin această perioadă a carantinei, numită director al Spitalului Gerota, dr. Alina Moise, fost șef al Secției ATI care a trecut prin experiența dură a infectării cu coronavirus, a reușit, împreună cu colegii săi, să facă schimbări majore în spital. GÂNDUL.RO a aflat, în exclusivitate, care sunt transformările făcute la “Gerota”, dar și ce alte obiective mai sunt în planul de perspectivă pentru această unitate spitalicească. „Gerota” și-a reluat complet activitatea medicală, toți pacienții, angajați MAI si familile lor, precum și alți pacienți sunt primiți și evaluați, astfel că în urma reorganizării se fac internări continue în toate secțiile, internări de zi și consultări în ambulatoriul integrat al spitalului.

Din data de 31.08.2020 a fost redeschisă și Secția de recuperare medicală și balneologică de la Bușteni, acolo fiind folosit un etaj-tampon, unde pacienții așteaptă în izolare rezultatul testului covid și abia după ce rezultatul e negativ, aceștia sunt cazați pe secție și își încep tratamentul complet de zece zile.

La “Gerota” a fost achiziționat și un aparat de determinare a SARS COV-2-PCR, pentru a permite diagnosticarea mai rapidă a persoanelor suspecte de COVID.  Astfel triajul și testarea sunt complete. Directorul spitalului, dr. Alida Moise a explicat, pentru GÂNDUL.RO că la această oră se fac demersuri pentru acreditarea laboratorului ce va prelua testele PCR, iar circuitul separat pentru preluarea acestor probe față de partea de laborator unde se prelucrează alte tipuri de analize a fost finalizat.

Tot pentru completarea dotării, conducerea spitalului Gerota a aplicat pentru un proiect în valoare de peste 5 milioane de euro, denumit „Să fim pregătiți”, care privește creșterea capacității de reacție la criza COVID. Acest proiect este accesat din fonduri nerambursabile și se află în faza de evaluare. Prin acest proiect, vor fi achiziționate echipamente de protecție, aparatură medicală de înaltă performanță, ventilatoare pentru secția ATI, monitare pentru toate secțiile, truse de chirurgie endoscopică, ecografe, aparate de nebulizare performante, sistem de dezinfecție a aerului din saloane și din sălile de operație, iar Unitatea de Primiri Urgențe va fi dotată cu console și un sistem de monitorizare-pacienți centralizat. O altă achiziție foarte importantă este sistemul de monitorizare și informare a pacientului, care va permite digitalizarea fluxurilor din spital, inclusiv brățări de identificare și stație de monitoring.

După aproape nouă ani de suspendare a apariției, s-a reeditat acum revista spitalului, „Noutatea medicală, acest număr fiind dedicat infecției COVID. În luna noiembrie va avea loc, on line, simpoziomul „GEROTA” (tematica fiind multidisciplinară), la care vor participa mai mulți invitați de marcă. Președințele simpoziomului va fi prof.dr. Dorel Săndesc.

Planurile de viitor nu se opresc aici, la această oră existând discuții privind construirea unei noi clădiri pentru spitalul Gerota, care să corespundă nevoilor pacienților la cel mai înalt nivel și a cărui capacitate va fi peste cea existentă. Directorul spitalului Gerota, dr. Alida Moise speră ca lucrările la această nouă construcție să fie demarată cât mai repede, însă, pentru ca proiectul să fie realizat este nevoie de trecerea lui prin mai multe etape normative.

Adina Anghelescu
Cunoscut jurnalist de investigatii, generatia presei anilor '90, prin condeiul căreia au trecut toate marile scandaluri ale ultimilor 30 de ani. Licențiat mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Rusia ATACĂ România?! Putin nu mai blufează: România este o țintă militară
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Noor Inayat Khan, prințesa spioană. A strigat „Libertate” înainte să fie împușcată în cap de...